Regulament Concurs HSSP
Cine poate participa?
Manifestarea se adresează în egală măsură cadrelor didactice şi elevilor din ciclul pre-universitar. Prin urmare, se pot înscrie atât cadrele didactice cât şi elevii din clasele IX – XII. Atenţie, un cadru didactic poate coordona maxim 2 lucrări. În principiu, poate participa oricine este pasionat de ştiinţă - în general, de chimie în special, de tehnică şi tehnologie, de natură şi de ecologie. Dacă îţi plac experimentele ciudate, demonstraţiile explozive, dacă ai participat la proiecte de mediu, dacă locuieşti într-o zonă deosebită, sau dacă pur şi simplu crezi că ai ceva interesant de spus, vino şi arătă-ne cât de bun eşti!
PARTICIPAREA ESTE GRATUITĂ
Ce fel de lucrări pot fi înscrise?
Varietatea subiectelor şi domeniilor care pot fi abordate (chimie, fizică, informatică aplicată, ecologie, protecţia mediului, etc..), permite realizarea unor proiecte interesante, de înaltă calitate ştiinţifică şi/sau educaţională. Comitetul ştiinţific analizează toate lucrările şi decide care dintre acestea urmează să fie prezentate.
Dacă nu eşti sigur, informează-te! Vezi care sunt domeniile şi specializările Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului ”Cristofor Simionescu” şi vei afla exact ce ne interesează. Cu siguranţă o să ai de unde alege!
Dacă ai nevoie de ajutor la alegerea subiectului lucrării, nu ezita să ne contactezi:
hssp.ficpm@gmail.com
Cum te poţi înscrie?
Înscrierea se va putea face doar online în perioada 20 aprilie -
12 mai 2026.
Formularul
online vă solicită următoarele informaţii, care vor fi
publicate in programul HSSP:
- titlul lucrării
o scurta prezentare a lucrarii (maxim 4000 caractere) necesara pentru repartizarea lucrarii de catre organizatori pe sectiuni / tematici
(vezi model pentru trimirerea rezumatului lucrării:
HSSP2026-Model_rezumat.docx
)
- numele si prenumele cadrului (cadrelor) didactice coordonatoare
- numele si prenumele elevului (elevilor) participanţi
- unitatea de învăţământ de provenienţă
Pentru alte informaţii, puteţi întreba la adresa:
hssp.ficpm@gmail.com
Cum pot fi prezentate lucrările?
Ediția 2026 este o ediție hibrid: o parte din lucrări vor fi prezentate
în fața comisiei, iar altele vor fi prezentate ONLINE.
Prezentare orală
ONSITE, obligatoriu pentru elevii din Județele Iași,
Vaslui, Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava.
Prezentare ONLINE – PowerPoint (5 ÷ 10 min.)
pe platforma Meet
pentru restul elevilor.
Lucrările se prezintă în limba română, limba engleză fiind opţională.
Dacă ai nevoie de ajutor la realizarea prezentării, nu ezita să ne contactezi:
hssp.ficpm@gmail.com
Ce câştigi?
- experienţă, în primul rând. Vei învăţa cum
se face o prezentare, cum se face un poster. Vei vedea ce fac
colegii tăi de la alte şcoli. Vei vedea cu ce se ocupă studenţii
unei facultăţi de tradiţie, într-o universitate de prestigiu.
- diplomă de participare – CV-ul tău e
cam gol? Participă, şi o să ai ce scrie în el. Toţi
participanţii, cadre didactice şi elevi, vor primi diplome de
participare şi programul manifestării.
- premii - dacă eşti cu adevărat bun, şi
reuşeşti să impresionezi comitetul ştiinţific, se acordă premiile I,
II, III şi o menţiune,
- recunoaştere ştiinţifică – lucrările de
excepţie pot fi selectate în vederea publicării în
Buletinul Institutului Politehnic din Iaşi, Secţia
Chimie şi Inginerie Chimică, ISSN: 0254 – 7104
(revistă recunoscută CNCSIS B+).